După o viață de familie cândva agitată, o casă goală poate provoca sentimente de izolare și poate fi chiar puțin înfricoșătoare
În haosul creșterii copiilor, viața poate părea adesea agitată și este foarte posibil să fi existat momente în care să vă fi dorit pacea și liniștea unei case goale. Dar pe măsură ce praful de la cutiile de mutat se așează și în fiecare seară sunteți doar dumneavoastră și partenerul dumneavoastră, realitatea poate părea mai puțin confortabilă decât ați sperat.
Ducerea copiilor la școală pentru prima dată sau mutarea lor în locuințe separate este un eveniment major care poate declanșa o serie de emoții, o afecțiune numită sindromul cuibului gol. Este posibil să vă simțiți îngrijorat de bunăstarea copiilor dumneavoastră, entuziasmat de acest nou capitol din viața lor – și a dumneavoastră -, nostalgic pentru ultimii 18 ani și chiar puțin confuz când vă întoarceți acasă. Iar acest lucru vă poate afecta viața de cuplu. Woman&Home a discutat acest aspect cu expertul în relații și editorialistul revistei Anna Richardson.
Ce se întâmplă când copiii părăsesc casa părintească
După o viață de familie plină de viață, o casă goală poate provoca sentimente de izolare și poate fi chiar un pic înfricoșătoare.
Plecarea copiilor de acasă este adesea un punct de cotitură într-o căsnicie și este firesc să te uiți la partenerul tău și să te gândești: „Cine suntem noi acum?”
Parentingul necesită, de obicei, o intensă muncă de echipă. Sunteți pe aceeași pagină, jonglați cu rezultatele școlare, mesele și drama adolescenților. În timp ce acest obiectiv comun poate acționa ca un liant, el poate masca, de asemenea, o diviziune mai profundă.
În toată agitația, este ușor pentru cupluri să devină co-manageri grozavi, în timp ce legătura romantică trece în plan secund.
O oportunitate de creștere
Așadar, atunci când copiii se mută, nu rămâne în urmă doar o casă liniștită, ci și o prăpastie emoțională care s-a acumulat de ani de zile. Vestea bună este că, în loc să fii trist, vezi acest moment ca pe o oportunitate puternică de schimbare.
Suntem adesea atrași de parteneri care ne ajută să ne vindecăm rănile din copilărie. În timp, durerea nerezolvată poate ieși din nou la suprafață în mod inconștient, ceea ce duce apoi la conflict. Cheia nu este să evităm acest disconfort, ci să îl tratăm cu curiozitate și empatie.
Conversații din inimă
Un instrument simplu, dar puternic, pe care puteți începe să îl folosiți imediat este dialogul. Alocați timp pentru o conversație – 20 sau 30 de minute – în care un partener vorbește despre sentimentele sale, iar celălalt ascultă fără să întrerupă.
Ascultătorul reflectă apoi ceea ce a auzit, complet fără să judece, și recunoaște că aceste sentimente sunt reale.
În cele din urmă, manifestați empatie – încercați să vă imaginați ce simte cealaltă persoană. Acest lucru poate părea simplu, dar este incredibil de puternic, iar dacă îl practicați în mod regulat, puteți trece de la distanța emoțională la o conexiune emoțională reală.
O altă opțiune este să aveți săptămânal „întâlniri fără agendă”. Aceasta ar putea fi o plimbare, o vizită la un muzeu, un quiz în pub – orice care nu se referă la logistică sau familie, ci la reconectarea personalităților.
Gândiți-vă la ceea ce vă plăcea amândurora înainte să vă întemeiați o familie. Ce ați admirat? Ce vă aducea împreună? Ce v-a adus împreună? Ce anume… Ce iubești și apreciezi la acest bărbat?
Nu vă fie teamă să căutați sprijin profesional. Un consilier matrimonial sau un psihoterapeut calificat vă poate ajuta să treceți prin această nouă etapă, împingându-vă spre o înțelegere mai profundă.
Amintiți-vă că dragostea într-o relație de lungă durată nu este statică, ci evoluează. Iubirea pe care o căutați nu este neapărat aceeași iubire cu care ați început, dar poate fi ceva mai vechi, mai înțelept și chiar mai intim, dacă asta vă doriți.
